702
12 feb. 2019

Întâlnirea de suflet cu scriitorul Aurelian Silvestru

Astăzi, de sărbătoarea Trei Ierarhi, am omagiat Hramul Instituției Publice Liceul Teoretic ,,M.Eminescu” din c.Sipoteni, Călărași. L-am avut ca oaspete în Casa noastră de suflet pe o personalitate cu multe valențe: scriitorul, prozatorul, psihologul, publicistul, compozitorul, pictorul, arhitectorul, pedagogul, fondatorul și directorul Liceului de Inventică şi Creativitate „Prometeu - Prim” din Chişinău, Aurelian Silvestru. A fost o ocazie specială pentru elevi, profesori, părinți, să fie coparticipanți la opera dumnealui. Am discutat împreună despre niște bunuri sfinte pe care le are omul: credința, speranța, cumsecădenia și dragostea, toate transmise prin cuvinte și gânduri bune de semănat. Elevii - participanți au demonstrat aptitudini de a recita, de a interpreta piese, de a înscena - adevărați actori. Avalanșa miraculoasă a cuvintelor, oferite de către autor, a coborât adânc în sufletul tânărului cititor, Eseurile, parabolele autorului sunt o virtute, o morală, o valoare, o înțelepciune un drum spre o viață mai bună, Îi mulțumim maestrului pentru o atmosfera plăcută și discuție memorabilă!

Accesează galerie foto aici