Succesele noastre
Liceul nostru este mereu în dezvoltarea capacității elevilor la cel mai înalt nivel, astfel reușim să atingem scopuri înalte.
Cele mai populare noutăți
Noutățile de mai jos sunt cele mai populare de la noi de pe site după numărul de vizualizări.
Despre noi
Liceul nostru este mereu în dezvoltarea capacității elevilor la cel mai înalt nivel, astfel reușim să atingem scopuri înalte pentru absolvenții noștri.
Instituţia Şcoala medie Sipoteni a fost a doua de nivel raional cu denumirea ,,Сипотенская средняя школа №2” întemeiată în anul 1952. Ființează, în perioada învăţământului mediu obligatoriu, ca şcoală medie de cultură generală până în anul 1998, timp în care au fost eliberate certificate de absolvire a 10 şi 11 clase.
Efectivul de elevi a crescut până la 1300, iar în sat mai activa o şcoală medie incompletă cu un număr de elevi aproape de 700, unde se atestau 6 clase întâi a câte 30-37 de elevi fiecare.
Situat în inima Codrului, pe malul Pojarnei seculare, într-un sat cu oameni gospodari, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” își deschide larg ușile pentru copiii comunei Sipoteni, începând cu anul 1988 în baza fostei școli medii. Timp de 30 de ani liceul se află al II-lea în topul celor mai performante instituții din raion, după evaluările externe de capacitate și bacacalaureat.
În această perioadă s-au eliberat diplome de bacalaureat la 99 % din absolvenți.
Harta repartizării absolvenților instituției transcende nu numai hotarele țărilor europene, ci și a întregii lumi. Astfel ei se regăsesc în România, Franța, Germania, Italia, SUA, Canada etc.
În prezent Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” are 25 de clase complete în care învață 622 de elevi și un colectiv de 42 de cadre didactice.
Evenimente
Organizarea evenimentelor oferă șansa de a socializa și obține noi prieteni. Mai jos vedeți lista cu evenimentele care au loc la liceul nostru.
Hramul liceului 2025
Tradițional la data de 12 februarie de ziua Sfinților Trei Ierarhi , care sunt patronii spirituali ai liceului marcăm Zilele Liceului. Anul acesta a...
Contacteaza-ne
Pentru a ne adresa oricare întrebări, completați formularul de mai jos, și noi vă vom contacta cât mai curând.
Completează formularul
Partenerii noștri
Oricare lucru măreț - este rezultatul colaborării între mai multe persoane. Mai jos vedeți partenerii noștri.